Autor: Rotaru-Radu Cristina
Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2017
Disponibil online: aici.
Rezumat: Din punct de vedere teoretic, aparent nu există controverse în cazul participaţiei pentru infracţiunile de corupţie. Doctrina menţionează că participaţia este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, complicitate. Cu toate acestea, întrebări aparent simple au născut discuţii şi soluţii diverse în practica judiciară, iar în cadrul prezentului studiu sunt examinate câteva din aceste controverse.
O primă problemă ar fi calificarea juridică pentru cel care intermediază o infracţiune de dare-luare de mită? Deşi opinia reţinerii unui concurs de infracţiuni în cazul celui care intermediază o dare – luare de mită este perfect justificabilă din punct de vedere teoretic, autoarea ajunge la concluzia că soluţia ar fi excesivă. Pentru aceste motiv, consideră că ar trebui să se reţină o unică infracţiune, fie complicitate la infracţiunea de dare de mită, fie complicitate la luare de mită în raport de modul în care a fost săvârşită fapta, şi anume dacă ajutorul a fost dat mituitorului sau funcţionarului public. În măsura în care nu se poate stabili dacă persoana a sprijinit iniţial activitatea mituitorului sau a funcţionarului public, soluţia propusă este cea a reţinerii infracţiunii mai grave, şi anume complicitate la luare de mită.
A doua problemă este aceea dacă în sarcina mituitorului s-ar putea reţine pe lângă infracţiunea de dare de mită şi o complicitate sau instigare la infracţiunea de luare de mită pentru activitatea corelativă pe care a desfăşurat-o funcţionarul public atunci când a solicitat sau acceptat propunerea de a primi un folos material. În final, este respinsă soluţia concursului, argumentele oferite ţinând de opţiunea legiuitorului prin crearea unor texte de incriminare speciale.
O altă problemă supusă analizei este aceea a calificării faptei persoanei care înlesneşte primirea unei sume de bani cu titlu de mită de către un funcţionar public, după ce acesta, în prealabil, a acceptat propunerea primirii acestei sume. Deşi se arată că există tentaţia reţinerii unei complicităţi la luare de mită în această situaţie, în final se ajunge la concluzia că remiterea efectivă a sumei de bani este un act material ulterior, lipsit de relevanţă juridică de lege lata. De lege ferenda, autoarea face unele propuneri, în raport de o posibilă sancţionare pe alt temei a unor astfel de persoane.
În continuare, autoarea se concentrează pe alte aspecte de dificultate în raport de aceste infracţiuni: astfel, se arată argumentat, cu exemple concrete, modul în care în reglementarea actuală se poate reţine infracţiunea de dare de mită chiar fără a fi întrunite elementele luării de mită. În fine, este supusă atenţiei posibilitatea reţinerii complicităţii sau instigării la dare de mită în toate situaţiile în care intermediarul solicită o sumă de bani în numele funcţionarului public. Ulterior imaginării mai multor ipoteze distincte, concluzia autoarei este că nu întotdeauna se pot reţine aceste încadrări, propunându-se motivat alte soluţii.
Ca o concluzie, autoarea arată că pentru a ajunge la nişte soluţii de principiu este necesar a decide raportul de ,,independenţă” al dării de mită faţă de luarea de mită, asumându-şi responsabilitatea dificilei sarcini de a propune unele criterii în acest sens.
Cuvinte-cheie: luare de mită; dare de mită; trafic de influenţă; participaţie penală; instigare; complicitate; faptă putativă; intenţie concurs de infracţiuni; normă specială.
Titlul lucrării în engleză: Participation in corruption offences
Abstract: From a theoretical standpoint, there is no apparent controversy regarding participation in corruption offences. Legal doctrine states that participation is possible in all of its forms: co-authorship, abetment, complicity. However, seemingly simple questions have given rise to discussions and various solutions in judicial practice. Some of which are being examined in this study.
One issue would be the legal qualification of the offence or offences committed by the intermediary to giving and to receiving bribe. Although the opinion in favour of concurrent offences for the intermediary is perfectly justifiable from a theoretical point of view, the author concludes that this solution is excessive. For this reason, she believes that the intermediary should be charged with a single offence, either complicity to giving bribe or complicity to receiving bribe, depending on the way the offence was committed, whether the help was provided to the briber or to the public servant. If there is no way of establishing for a fact that the intermediary initially aided the briber or the public servant, the proposed solution is charging the more serious offence, that of complicity to receiving the bribe.
A second issue would be to assess whether the briber can be also charged with complicity or abetment to the offence committed by the public servant who asked for or accepted the proposal of receiving material gain. Finally, the solution of concurrent offences is rejected, as the legislator opted for creating particular offences.
Another issue analysed in this study is the legal qualification of the deed of the person who facilitates the receiving of a sum of money by a public servant as bribery, he/she having previously accepted the proposal for receiving set money. Although there is the temptation of charging the complicity to receiving the bribe in this particular situation, the author finally reaches the conclusion that the actual handing of the money is a subsequent act, with no legal relevance lex lata. Lex ferenda, the author has some proposals for a possible sanctioning of these persons on another ground.
The author then focuses on other difficult aspects regarding these offences: she argues, with actual examples, the way in which, under the current legislation, it is possible to charge a person with giving bribe although there are not enough elements for charging the act of receiving the bribe. Finally, the study analyses the possibility of charging the complicity or instigation to bribery in all situations in which the intermediary asks for a sum of money in the name of the public servant. After imagining various situations, the author reaches the conclusion that one cannot always be charged with these offences, and argues for other solutions.
In conclusion, to reach some solutions of principle, the author argues that the `independence` of the offence of giving bribe in relation to the offence of receiving bribe must be established and takes on the responsibility of fulfilling the difficult task of proposing some criteria in order to do so.
Keywords: bribery, receiving bribe, giving bribe, criminal participation, aiding and abetting, criminal intent, concurrent offences, special provision.
