Ultima actualizare:
aprilie 6, 2026

Apasă aici pentru a propune un material
Participanții în procesul penal
Materiale per pagină:

Probleme de drept penal din practica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a parchetelor aflate în circumscripţia acestuia, pe anul 2016

Autor: ȘTEFAN Cristian-Valentin

Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2017

Disponibil onlineaici.

RezumatMaterialul de faţă cuprinde patru dintre problemele de drept penal care s-au ivit în practica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a parchetelor aflate în circumscripţia acestuia, în anul 2016.

1. Pentru a fi în prezenţa cauzei speciale de nepedepsire prevăzute de art. 268 alin. (3) C. pen., afirmaţia ce atestă caracterul nereal al sesizării penale efectuate ori al probelor produse sau ticluite trebuie să ia forma unei declaraţii de persoană vătămată sau martor în cauza în care s-a efectuat sesizarea penală ori în care s-au [vezi tot]

0 Vizualizări 102

Aplicarea legii insolvenţei în procesele penale

Autor: TRANDAFIR Andra-Roxana

Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2017

Disponibil onlineaici.

RezumatIncidenţa legislaţiei aplicabile în materia insolvenţei în cazul proceselor penale este din ce în ce mai importantă, problemele ridicate având consecinţe severe asupra drepturilor tuturor persoane implicate în cadrul unor astfel de proceduri. Includerea, în cuprinsul Legii nr. 85/2014, a mai multor prevederi exprese privind procesele penale, a creat o confuzie în rândul practicienilor cu privire la modalitatea de aplicare a acestei legi faţă de prevederile Codului de procedură penală, existând controverse cu privire la caracterul de normă generală al uneia sau alteia dintre legi.

În cadrul prezentului studiu sunt [vezi tot]

0 Vizualizări 57

Parchetul European: Regat fără Rege? (II)

Autor: Mihail Stahie

Publicat în: 2019, JURIDICE.ro

Rezumat: Prezentarea, la 17 iulie 2013, a pachetului legislativ COM(2013) 534 final și COM(2013) 535 final a deschis calea de luptă contra criminalității prin cooperare intensificată, într-o Europă a Justiției. În această etapă, ne propunem o analiză a premiselor care stau la baza conceperii noului organism al U.E., în principal asupra modalității de instituire a unui Parchet European pe baza resurselor existente, respectiv OLAF și Eurojust. 

Disponibil online: aici.

Cuvinte-cheie: Tratatul de la Lisabona; OLAF; Eurojust; Parchetul European; cooperare judiciară în materie penală.…

[vezi tot]
0 Vizualizări 64

Parchetul European: Regat fără Rege? (I)

Autor: Mihail Stahie

Publicat în: 2019, JURIDICE.ro

Rezumat: Instituirea Parchetului European apare ca o imperativă, de vreme ce eforturile naționale în materie de anchetă a infracțiunilor financiare și economice grave, cu dimensiune transfrontalieră, sunt fragmentate între statele membre. Element-cheie al agendei politice ale Uniunii Europene spre realizarea unui spațiu european de justiție penală, noul serviciu european de urmărire penală proclamă un model de integrare ce ar fi putut opune rezistență și provoca controverse. Fără a avea ambiția de a trata subiectul în mod exhaustiv, prezentul studiu abordează strategia europeană comună în materie de cercetare și de urmărire penală a infracțiunilor care afectează [vezi tot]

0 Vizualizări 70

Abținerea judecătorilor unei întregi secții – analiza respingerii

Autor: Monica Livescu, Tatiana Șoldănescu

Publicat în: 2022, JURIDICE.ro

Disponibil online: aici.

Cuvinte-cheie: abținere; imparțialitate; codul de procedură penală; respingere.…

[vezi tot]
0 Vizualizări 69

Aplicabilitatea conceptului de habeas corpus în România

Autor: Alexandru Enache

Publicat în: 2022, JURIDICE.ro

Disponibil online: aici.

Cuvinte-cheie: art. 35 alin. (1) din Codul de procedură penală; art. 42 din Legea 302/2004; art. 553 din Codul de procedură penală; CEDO; Decizia 417/2019 a CCR; habeas corpus.…

[vezi tot]
0 Vizualizări 65

Suspectul în concepția noului Cod de procedură penală român

Autor: Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan

Publicat în: Revista „Dreptul”, nr. 6/2014

Disponibil onlineaici.

Titlul lucrării în engleză: The suspect in the new Romanian Criminal Procedure Code

Abstract: The Romanian legislator has introduced an innovation in criminal proceedings matters: the institution of the suspect, which is questionable from several points of view. According to the provisions of the new Romanian Criminal Procedure Code, the suspect is the person about whom, from the existing data and evidence in the case, a reasonable suspicion arises that he has committed an offence provided by the criminal law; the quality of suspect is acquired only when the prosecutor [vezi tot]

0 Vizualizări 54

Considerații în legătură cu medierea penală

Autor: Cristi Danileț

Publicat în: Revista „Dreptul”, nr. 2/2014

Disponibil onlineaici.

Titlul lucrării în engleză: Considerations on criminal mediation

Abstract: Mediation is governed by Law No 192/2006. In criminal matters, mediation is a restorative practice designed to solve the conflict between the parties involved. For a limited number of offences a criminal mediation agreement has the effect of preventing the initiation of criminal prosecution or ending criminal proceedings. This does not mean that parties may come to an agreement on the criminal aspects of the criminal proceedings as the legislator may seem to let us to believe. The only aspect on which an agreement may [vezi tot]

0 Vizualizări 58

Parchetul European – element de noutate și controversă în construcția europeană

Autor: George Dorel Matei, Luminiţa Dragne

Publicat în: Revista „Dreptul”, nr. 1/2014

Disponibil onlineaici.

Titlul lucrării în engleză: European Public Prosecutor’s Office – an element of novelty and controversy in the European construction

Abstract: Given the fact that „the annual EU budget incurs losses over 500 million euros due to fraud” establishing a European Public Prosecutor’s Office in order to combat offences that affect the financial interests of the European Union is deemed as a necessity. The difficulty of conducting cross-border investigations by national judicial bodies and the deficiencies of the international judicial cooperation in criminal matters require the creation of such an [vezi tot]

0 Vizualizări 65

Dreptul la apărare şi avocatul, subiect procesual distinct în procesul penal – elemente de noutate în Codul de procedură penală actual

Autor: Gheorghiță MATEUȚ

Publicat în: Caiete de drept penal nr. 4/2014

Revistă disponibilă: aici.

Titlul lucrării în engleză: The right to defence and the lawyer, as a distinct participant in the Criminal Trial – elements of novelty in the current Criminal Procedure Code

Abstract: The new Romanian Code of criminal procedure, as opposed to the old legislation, brings some clarifications in principle, insisting on the right to an attorney as a component of the fair criminal trial and on the importance that must be given to an attorney in a criminal trial in order to guard individual liberties. Thus, for the first time, the attorney [vezi tot]

0 Vizualizări 60