Materiale asemănătoare
- Omoruri în rândul minorilor şi a tinerilor. Situaţia Ungariei
- Acte tipice de limbaj: controlul asupra unei organizaţii
- Cauzele şi efectele criminalităţii din domeniul afacerilor
- Control social și politică penală. A proteja sau a sancționa în contextul societății de risc crescut
- Dileme postdelictuale – între asumarea responsabilității și negarea faptei comise (I)
Autor: Flaviu CIOPEC
Publicat în: Analele Universității de Vest din Timișoara – seria Drept nr. 1/2015
Disponibil online: aici.
Rezumat: În structura şi dinamica fenomenului criminal actual se individualizează specia criminalităţii orientate spre profit. Aceasta nu a intrat recent în preocupările criminologice, fiind cunoscută ca una dintre categoriile elementare ale fenomenului infracţional. Cu toate acestea, relevanţa pe care acest tip de criminalitate o deţine în cadrul grupurilor criminale organizate imprimă motive noi de studiu şi perspective neabordate în mod tradiţional. Studiul îşi propune să urmărească mutaţiile produse în legătură cu formele pe care criminalitatea orientată spre profit le-a avut în cursul evoluţiei sale, plecând de la ceea ce am numit criminalitatea de rapt (predatory), trecând prin criminalitatea de tip antreprenorial (entreprise) şi până la ceea ce azi se numeşte, cu un termen nu tocmai fericit, criminalitatea afacerilor (commercial). O nouă perspectivă în materie pare a fi necesară, întrucât criminologia pare a-şi fi atins limitele în efortul de a raţionaliza fenomenul. Se naşte o interogaţie legitimă: mai este criminologia cea mai bine plasată în raport cu studiul acest tip de criminalitate sau ar trebui să cedeze (nobil) locul unei alte abordări? Prima ştiinţă ce s-ar califica imediat pentru a propune o altă perspectivă pare a fi economia. Studiul urmăreşte argumentele pentru care o asemenea viziune este capabilă să aducă un plus de comprehesiune într-o materie vitală pentru dezvoltarea durabilă a societăţii actuale.
Cuvinte-cheie: criminalitate orientată spre profit, abordare criminologică, abordare economică, criminalitate de rapt, criminalitate antreprenorială, criminalitate de afaceri.
Abstract: Within the structure and dynamics of present crimes, there stands out the species of profit-driven crimes. This is no recent criminological concern, but is rather known as an elementary category of the criminal phenomenon. Despite this, the relevance that this type of crime has within organized
crime groups entails new reasons for its research, as well as perspectives that have not been approached by traditional methods. The present study aims at analyzing the changes in form that profit-driven crimes have had along their evolution, starting from what has been called predatory crimes, passing through enterprise crimes and up to what today is called, by a less fortunate choice of terms, commercial crimes. It seems that a new perspective in the matter is necessary, since criminology may have reached its limits in an effort to rationalize the phenomenon. A legitimate question therefore arises: is criminology the best way to study this type of crimes or should it (nobly) give way to another approach? The first science to qualify for a different perspective seems to be the economics. The article displays the reasons for which such a vision is able to bring extra-understanding in field which is vital for the consistent development of current society
Keywords: profit-driven crimes; criminological approach; predatory crimes; enterprise crimes; commercial crimes.
