Autor: Voicu PUŞCAŞU
Publicat în: Analele Universității de Vest din Timișoara – seria Drept nr. 2/2014
Disponibil online: aici.
Rezumat: Studiul de faţă îşi propune să analizeze raţiunile care au impus şi impun, în continuare, existenţa unei garanţii procesual-penale de prim rang, şi anume dreptul la tăcere şi la neautoincriminare, atât în procedura penală română – în forma vechiului Cod de procedură penală, dar şi a noii reglementări incidente odată cu intrarea în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noului Cod de procedură penală, cât şi în dreptul comparat. Se încearcă a se realiza nu doar o scurtă analiză istorică, din această perspectivă, dar mai ales a analiza norme juridice contemporane, de drept intern sau comparat, pentru a verifica în ce
măsură raţiunile istorice consistente care au impus recunoaşterea acestei garanţii procesuale mai sunt sau nu de actualitate, pentru a se putea vedea care este izvorul modern care justifică şi consolidează forţa juridică a acestei garanţii procesuale atât la nivelul procedurii penale române, cât şi la nivelul dreptului comparat.
Cuvinte-cheie: dreptul la tăcere şi la neautoincriminare; ratio essendi; reglementarea procesual penală română în noul şi vechiul Cod de procedură penală; drept procesual penal comparat.
Abstract: The present Study aims to analyze the reasons that have stood and still stand behind a highly important criminal procedural safeguard, namely the right to silence and the privilege against self-incrimination, both within the Romanian criminal procedure, with regards to the old Criminal Procedure
Code, but, above all, to the new law, with the entry into force on 1st of February 2014 of the new Code of Criminal Procedure, but also in the comparative criminal procedure law. It aims not only to achieve to a short historical analysis from this perspective, but mostly to analyze the contemporary legal norms, both national and of those of comparative law, to verify the extent in which the consistent historical reasons which have conducted to the recognition of this procedural safeguard are still valid today, in order to see what is the modern source that justifies and reinforces the legal strength of the right to silence and the privilege against self-incrimination, both in the Romanian criminal procedure and in the comparative criminal procedure law.
Keywords: the right to silence and the privilege against self-incrimination; ratio essendi; the new and the old Romanian criminal procedure law; comparative criminal procedure law.
