Autor: Florin STRETEANU
Publicat în: Caiete de drept penal nr. 4/2016
Revistă disponibilă: aici.
Rezumat:
În primele două decenii de la înfiinţarea sa, Curtea Constituţională a fost extrem de permisivă în raport de utilizarea normelor în alb improprii, declarând în mod constant că textele din legislaţia silvică ce făceau trimitere pentru determinarea unui element constitutiv al infracţiunii – valoarea prejudiciului – la acte administrative de nivel inferior legii (în acest caz ordine de ministru), nu contravine principiului legalităţii.
Mai recent însă, jurisprudenţa Curţii pare a se orienta spre o restrângere semnificativă a sferei actelor normative care pot complini o normă cadru sau de trimitere. Astfel, prin decizia 363/2015 Curtea arăta că „în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune”. Un an mai târziu, prin decizia 405/2016, Curtea statua că „în materie penală, principiul legalităţii incriminării impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte (…)”.
În raport de această jurisprudenţă o normă incompletă apare ca fiind neconstituţională în măsura în care nucleul esenţial al conduitei interzise se regăseşte în norma inferioară, indiferent dacă aceasta este una preexistentă sau una care va fi adoptată ulterior.
Mai mult, este greu de conciliat cu exigenţele jurisprudenţei Curţii şi procedeul prin care întocmirea listei unor substanţe cu regim special, a căror producere, deţinere, comercializare etc. constituie infracţiune, este lăsată de legiuitor în sarcina unei hotărâri de guvern sau chiar a unui act de forţă juridică inferioară acesteia (ordin de ministru, ordin al preşedintelui unei autorităţi etc.).
Cel puţin pentru domeniile tehnice foarte complexe, un mod de reglementare care credem că satisface exigenţele constituţionale ar putea fi acela în care norma penală se completează cu o altă normă, de rang legal, care defineşte suficient de precis elementul pe care norma incompletă îl împrumută, lăsând eventual în competenţa unui act de rang inferior doar precizarea detaliilor tehnice. Pentru celelalte domenii este de preferat ca norma incompletă să conţină ea însăşi descrierea cât mai detaliată a conduitei interzise, caz în care va putea prelua eventualul element tehnic chiar de la un act de forţă juridică inferioară.
Cuvinte-cheie: Curtea Constituţională; norme incomplete; norme cadru; evaziune fiscală; abuz în serviciu; principiul legalităţii incriminării; acte normative; forţă juridică.
Titlul lucrării în engleză: Considerations on the legal regime of incomplete criminal norms in the light of Constitutional Court’s recent case-law
Abstract:
In the first two decades of its establishment, the Constitutional Court has been extremely lax regarding the use of the so called improper white or blank criminal norms. It ruled in a constant manner that norms of forestry regulations which sent for determining a constituent element of the offense – the damage – to lower-level administrative law acts (in this case ministerial orders), are contravening the legality principle.
More recently, however, the Court’s case-law seems to shift to an appreciable restriction of the scope of legal acts that can complement an incomplete criminal norm. Thus, in its decision no 363 of 2015 the Court stated that „in case of crimes, including those regarding tax law, the legislature must clearly and unequivocally provide for the material object either in the wording of the legal norm either in an lower-level legal act which can be easily identified by reference with the criminal norm „. A year later, in its decision no 405 of 2016, the Court held that „in criminal matters, the principle of legality requires that only the legislature can determine the primary conduct which its recipient is obliged to comply with (…)”.
Regarding this case-law, an incomplete criminal norm appears unconstitutional insofar as the essential core of the prohibited conduct is to be found in the lower-level legal act, unconcerned if this latter norm is a pre-existing one or one that will be adopted later.
Moreover, it is difficult to reconcile the standards imposed by the Court with the explicit permission that drawing up a list of substances with special regime, whose manufacture, possession, trade etc. represents an offence is the task of a government decision or even a lower-level act (ministerial order, order of the president of an authority etc.).
At least for very complex technical areas we believe that a process which meets the requirements of constitutional could be when the criminal norm complements with another legal norm of same status which defines sufficiently precise the element it borrows; this was, it will be possible for a lower-level legal norm to provide for more accurate technical details.
For other areas it is preferable that the incomplete criminal norm to provide a detailed description of the prohibited conduct, in which case it be possible to borrow a technical element from a lower-level legal act.
Keywords: Constitutional Court; incomplete criminal norms; white or blank norms; tax evasion; abuse of office; the principle of legality; criminal offenses.
