Autor: POP Cătălin Daniel
Publicat în: Caiete de Drept Penal nr. 2/2019
Disponibil online: aici.
Rezumat: Apărând ca o înlocuire imediată a mecanismului de extrădare pentru relaţiile de capturare şi de livrare a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene şi ca răspuns la creşterea rapidă a terorismului, mandatul de arestare european părea la început o poveste de succes în domeniul dreptului penal european, fiind un instrument extraordinar de eficient pentru combaterea criminalităţii transnaţionale.
Pe de altă parte, pe baza datelor statistice, se dovedeşte încet, dar sigur, că mandatul de arestare european începe să fie perceput ca fiind mai degrabă abuzat în ceea ce priveşte emiterea sa şi limitat în mod sporit în executarea acestuia, evidenţiindu-se astfel lipsa de încredere pe care statele executante o au faţă de statele emitente, lipsă de încredere bazată pe diverşi factori, inclusiv istoria negativă a statului emitent privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Acestea duc la o disproporţie, o zonă-fantomă între numărul, trecut şi viitor, exponenţial crescut al mandatelor de arestare europene emise şi numărul stagnant al mandatelor de arestare europene executate.
Pe lângă evenimentele istorice ale Uniunii Europene care au modelat (dis)proporţia între mandatele de arestare europene emise şi cele executate, cum ar fi includerea României, Bulgariei şi Croaţiei în UE şi retragerea din viitor a Regatului Unit din UE, constatăm, de asemenea, cum doctrinari şi practicieni au imaginat faptul că jurisprudenţa CJUE va fi afectată de viciile ascunse ale succesului propriu al mandatului de arestare european, CJUE prezentând decizii care au dat calea statelor executante să împiedice executarea mandatelor de arestare europene în favoarea statelor emitente care nu sunt de încredere.
În acest fel, construind şi agăţându-se de jurisprudenţa CJUE în ceea ce priveşte motivele neexecutării mandatului de arestare european, prezenta neîncredere reciprocă dintre state prescrie un viitor apropiat în care executarea mandatului de arestare european nu se va apropia, proporţional vorbind, de numărul de mandate de arestare europene emise. Scopul acestui articol este de a studia zona de disproporţie care reflectă în primul rând lipsa încrederii reciproce între state în executarea mandatului de arestare european.
Pe baza unei metodologii deductive şi cu ajutorul unor considerente doctrinare, juridice şi jurisprudenţiale, ajungem la concluziile prezente. În absenţa unei intervenţii legislative în sfera eterogenităţii UE şi a lipsei de încredere între regiunile omogene, considerăm că se va genera în mod inevitabil un paradox: mandatul european de arestare va fi limitat de propriul său scop şi succes.
Cuvinte-cheie: Mandat de arestare european; extrădare; Decizia-cadru 2002/584; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; încrederea reciprocă; zona-fantomă; drept penal european.
Titlul lucrării în engleză: European Arrest Warrant. Prospects
Abstract: Having appeared as an immediate replacement of the extradition mechanism for the capture and delivery of persons within the territory of the European Union, and as a response to the rapid growth of terrorism, the European arrest warrant (EAW) seemed at first a success story in the field of European criminal law, by being a tremendously efficient tool to combat transnational criminality.
However, based on statistical data, it is slowly but surely revealed that the European arrest warrant starts to be perceived as rather abused in its issuance and growingly limited in its execution, highlighting the lack of trust the executing states have concerning the issuing states, lack of trust based on various factors, including the issuing states negative history regarding the respect given to fundamental human rights. These issues result in a disproportion, a gap-zone between the past and future exponentially grown numbers of issued EAWs and the stagnant numbers of executed EAWs.
Alongside the European Union’s historical events that shaped the (dis)proportion between the issued and executed EAWs, like the inclusion of Romania, Bulgaria and Croatia into the EU, and the future withdrawal of the United Kingdom from the EU, we also find that scholars and practitioners envisioned that the CJEU’s case law will suffer from the hidden vices of the EAW’s own success, as the CJEU put forward decisions that gave path for executing states to hinder the execution of EAWs in favor of the issuing states that are not trustworthy.
This way, building and clinging onto the case law of CJEU regarding the non-execution grounds of the EAW, the present Member States’ mutual distrust shapes a near future in which the execution of EAW’s most certainly won’t proportionally catch the numbers of issued EAWs. The purpose of this article is to study the gap-zone which primarily reflects the lack of mutual trust between states in the execution of the European Arrest Warrant.
Based on a deductive methodology and with the aid of doctrinal, legal and jurisprudential grounds we reach the present conclusions. In the absence of legislative intervention regarding the heterogeneity of EU and the lack of trust between the homogeneous regions we believe that inevitably a paradox is generated: the European arrest warrant will be limited by its own purpose and success.
Keywords: European arrest warrant; extradition; Framework Decision 2002/584; Court of Justice of the European Union; mutual trust; gap-zone; European criminal law.