Autor: Cristinel GHIGHECI

Ediție coordonată de: Mihail UDROIU

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anul apariției: 2014

Disponibil: aici

Descriere: Cauzele care înlătură răspunderea penală (amnistia, prescripția răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea acesteia și împăcarea), deși reunite de legiuitor într-un singur capitol, își mențin caracterul de instituții autonome, fiecare dintre acestea având o rațiune distinctă.

Practica judiciară diversificată din materie a fost dublată de multe ori de divergențe de opinii, exprimate în literatura de specialitate, pe marginea acesteia. Noul Cod penal aduce o serie de modificări legislative, prin care a încercat să lămurească unele dintre problemele apărute în aplicarea legii, sub imperiul vechiului Cod penal, însă, ca orice reglementare nouă, acestea sunt de natură să provoace alte discuții.

Lucrarea Cauzele care înlătură răspunderea penală încearcă să răspundă acestor probleme, indiferent dacă ele sunt apărute sub imperiul vechiului Cod penal, dar își păstreaza actualitatea, sau au fost provocate de intrarea în vigoare a noului Cod penal și de schimbările aduse de acesta în domeniu.

Cuvinte-cheie: drept penal; partea generală; răspunderea penală; amnistia; prescripția răspunderii penale; lipsa plângerii prealabile; împăcarea.