Autor: Anca-Lelia LORINCZ

Editura: Universul Juridic

Anul apariției: 2016

Ediția: 1

Disponibilaici

Descriere: Lucrarea Drept procesual penal. Volumul II se adresează, în egală măsură, studenților care urmează programele de studii universitare de licență de la specializările Drept și Ordine și siguranță publică din cadrul Facultății de Științe Juridice și Administrative, Facultății de Poliție, Facultății de Poliție de Frontieră și Facultății de Jandarmi din Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” București, precum și studenților altor facultăți de științe juridice.

Structurat în conformitate cu prevederile Parții speciale a actualului Cod de procedură penală, acest curs, fiind o continuare a volumului I publicat în 2015, analizează modul de desfășurare a fiecărei faze a procesului penal potrivit procedurii obișnuite (urmărirea penală, camera preliminară, judecata, punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive), precum și procedurile speciale reglementate în actualul Cod de procedură penală.

De asemenea, lucrarea face referire și la aspecte de practică judiciară (decizii ale Curții Constituționale, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea unor recursuri în interesul legii sau pronunțarea de hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept etc.), fiind elaborată prin luarea în considerare a celor mai recente modificări și completări aduse actualului Cod de procedură penală (prin Legea nr. 75/2016).

Cuvinte-cheie: curs; drept procesual penal; partea specială.