Autor: Daniela-Anca DETEȘEANU
Editura: Universul Juridic
Anul apariției: 2016
Ediția: 1
Disponibil: aici
Descriere: Dezvoltarea fără precedent a dreptului internațional penal, începând cu ultima decadă a secolului trecut, a făcut posibilă aducerea, în fața jurisdicțiilor internaționale penale, a unui număr de lideri politici sau comandanți militari, în scopul de a se stabili răspunderea acestora pentru comiterea unor fapte care „șochează conștiința umanității”. Dacă spectaculozitatea procesului internațional penal și particularitățile mecanismelor jurisdicționale construite pentru a pune capăt impunității în cazul comiterii de crime internaționale au generat o literatură juridică bogată și variată, lucrarea de fata își propune să analizeze latura substanțială a acestui domeniu, aplecându-se asupra conceptului integrator de „crimă internațională”. Care sunt faptele ce se subsumează noțiunii de „crima internațională”? Care sunt elementele de specificitate ale crimelor internaționale? Există anumite trăsături comune care le unesc și principii ce asigură o unitate de regim juridic aplicabil acestei categorii? Sunt întrebări al căror răspuns este căutat în paginile prezentei monografii, prin raportare la principalele surse ale dreptului internațional penal – tratatul și jurisprudența -, dar și printr-o abordare interdisciplinară, având în vedere spațiile de interferență cu dreptul internațional general, dreptul internațional umanitar sau dreptul internațional al drepturilor omului.
Cuvinte-cheie: crima internațională; drept internațional penal.