Autor: Dan Constantin MATA
Editura: Hamangiu
Anul apariției: 2016
Ediția: 1
Disponibil: aici
Descriere: În ultimele decenii analiza conceptului de securitate națională a cunoscut o dezvoltare fără precedent, făcând obiectul studiilor strategice, politice, sociologice sau juridice. Literatura juridică privind securitatea națională este relativ bogată, dar interesul autorilor s-a centrat pe anumite teme: analiza reglementarii infracțiunilor contra securității naționale, raportul dintre nevoia de securitate și imperativul ocrotirii drepturilor și libertăților fundamentale, natura juridică și conținutul tehnicilor speciale de investigare, organizarea și funcționarea organelor de stat cu atribuții în materia securității naționale etc. Prezenta lucrare abordează toate aceste teme, într-o maniera integrativă, la care se adaugă perspectiva unui jurist asupra conceptului de securitate națională și a dinamicii riscurilor, vulnerabilităților și amenințărilor într-o lume care cunoaște schimbări dramatice.
Problema ocrotirii securității naționale se află în permanență în perimetrul reformei. Niciodată nu s-a discutat în societatea românească mai mult și mai temeinic despre această reformă ca acum. Explicațiile sunt multiple și ele nu rezidă doar în sporirea amenințărilor de securitate ca urmare a exacerbării fenomenului terorist la nivel european și internațional. În perioada de un sfert de secol care a trecut de la adoptarea primelor legi privind securitatea națională societatea românească a cunoscut mutații structurale care se reflectă inclusiv în acceptarea cu dificultate a oricăror măsuri securitare. Ne exprimăm speranța ca această lucrare va contribui la clarificarea unor concepte și la o înțelegere aprofundată a principalelor mecanisme juridice de ocrotire a securității naționale.
Cuvinte-cheie: securitate națională; mecanisme juridice de ocrotire a securității naționale.