Autor: Magdalena ROIBU Publicat în: Analele Universității din București – 2014, Supliment Disponibil onlineaici. Rezumat: În Noul Cod de procedură penală (în continuare NCPP), procedura recunoaşterii vinovăţiei pe de o parte preia caracteristicile procedurii consacrate anterior, pe de altă parte, dobândeşte noi valenţe care o transformă de fapt într-o procedură autonomă, specială, ce îşi justifică titulatura de ”acord de recunoaştere a vinovăţiei”. În concret, în NCPP recunoaşterea vinovăţiei îmbracă două aspecte: cel al declaraţiei unilaterale a inculpatului, precum şi acela al acordului bilateral între inculpat şi procuror. Referitor la prima ipostază, aceea a declaraţiei unilaterale a inculpatului, aceasta este configurată în NCPP pentru început la art. 349 alin. (2). Acest text este anticamera art. 374 alin. (4) NCPP, care se referă tot la declaraţia unilaterală a inculpatului ce îşi exprimă, în faţa instanţei, opţiunea pentru o soluţionare în procedură sumară. Este de reţinut că pentru această ipoteză, se păstrează beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii (art. 396 alin. 10). Cea de-a doua ipostază este de fapt noutatea absolută pe care o propune NCPP. Acordul (bilateral) de recunoaştere a vinovăţiei (art. 478-488) devine o tranzacţie ce se desfăşoară, încă din faza de urmărire penală, doar între inculpat şi procuror, cu excluderea cvasi-totală a judecătorului, care poate, eventual cenzura acordul. Este un alt fel de compromis. Cuvinte-cheie: declaraţie unilaterală; acord (bilateral) de recunoaştere a vinovăţiei; procedură autonomă; noutate absolută.