Materiale asemănătoare

Autor: Daniel NIȚU Publicat în: Analele Universității din București – 2014, Supliment Disponibil online: aici. Rezumat: Pornind de definiţia infracţiunii din noul Cod penal, ce reglementează distinct caracterul nejustificat al faptei de cel al imputabilităţii acesteia, autorul îşi propune o analiză a conceptului de imputabilitate, respectiv a cauzelor care înlătură imputabilitatea. Pentru corecta înţelegere a noţiunii de imputabilitate, de inspiraţie germanică (Verantwortlichkeit), sunt prezentate în mod comparativ concepţiile fundamentale asupra vinovăţiei, înţeleasă ca trăsătură generală a infracţiunii: conservatoarea concepţie psihologică, încetăţenită în dreptul şi doctrina noastră, respectiv mai recenta concepţie normativă, pe care noul Cod o aduce odată cu reglementarea expresă a „imputabilităţii”. Odată trecut prin filtrul concepţiei normative asupra vinovăţiei, instituţia imputabilităţii, înţeleasă ca un reproş adus agentului pentru fapta comisă, este disecată în elementele sale componente: responsabilitatea agentului, cunoaşterea de către agent a tuturor elementelor legate de fapta comisă (prevederea în legea penală, forma de vinovăţie şi caracterul nejustificat al acesteia), respectiv posibilitatea concretă pentru agent de a respecta exigenţele normei de incriminare. În continuare, studiul tratează cauzele ce înlătură imputabilitatea, raportându-le pe fiecare în parte în funcţie de elementul component pe care îl înlătură din structura imputabilităţii. În acest context, o atenţie deosebită este acordată noii reglementări a erorii, ce se concentrează acum pe clasificarea eroare asupra elementelor constitutive versus eroare asupra caracterului ilicit (nejustificat) al faptei, respectiv noului art. 26 privind excesul neimputabil de legitimă apărare sau de stare necesitate. Cuvinte-cheie: imputabilitate; cauze de neimputabilitate; eroare; exces neimputabil.