Autor: Andrei ZARAFIU
Publicat în: Analele Universității din București – Seria Drept, 2014
Revistă diponibilă: aici.
Rezumat: Chiar dacă hotărârile penale definitive capătă autoritate de lucru judecat şi sunt prezumate a reflecta adevărul (res judicata pro veritate habetur), uneori dezlegarea dată situaţiei de fapt şi de drept ce a făcut obiectul cauzei este rezultatul unei erori judiciare.
Căile extraordinare de atac reprezintă remediul procedural prin care se produce înlăturarea caracterului nelegal sau netemeinic al hotărârii definitive şi care înfrînge autoritatea de lucru judecat.
Modificările aduse ca urmare a consacrării unui nou sistem procesual penal nu au ocolit nici instituţia căilor extraordinare de atac. Prezentul studiu îşi propune să analizeze regimul juridic al principalelor căi extraordinare de atac şi, în absenţa unor soluţii jurisprudenţiale consolidate, să identifice eventualele disfuncţionalităţi şi impedimente procesuale care au nevoie de un răspuns legislativ şi judiciar prompt.
Analiza a avut în vedere căile extraordinare de atac principale, destinate a remedia erori de drept (contestaţia în anulare) sau de fapt (revizuirea) produse cu ocazia parcurgerii gradelor de jurisdicţie obişnuite.
Cuvinte-cheie: căi extraordinare de atac; eroare judiciară; procedură.