Autor: Cătălin ONCESCU
Publicat în: Analele Universității din București – Seria Drept, 2015
Revistă diponibilă: aici.
Rezumat: Potrivit legii procesual penale române (art. 141 C.pr.pen.), procurorul poate autoriza provizoriu, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică. Întrebarea care se pune însă este următoarea: ”Cu ocazia autorizării provizorii, în baza art. 141 C.pr.pen., oare procurorul poate încuviința și pătrunderea organelor de urmărire penală în spații private, pentru a activa sau dezactiva mijloace tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice?” Astfel cum vom încerca să demonstrăm în cuprinsul acestui material, răspunsul nu poate fi decât unul negativ, singurul organ judiciar care poate încuviința pătrunderea organelor de urmărire penală în spații private, pentru a activa sau dezactiva anumite mijloace tehnice de supraveghere, fiind exclusiv judecătorul de drepturi și libertăți.
Cuvinte-cheie: supraveghere tehnică; autorizare provizorie a procurorului; pătrunderea organelor de urmărire penală în spații private.