Autor: George-Alexandru LAZĂR
Publicat în: Analele Universității din București – Seria Drept, 2018
Revistă diponibilă: aici.
Rezumat:
Măsurile preventive prevăzute de Codul de Procedură Penală în cazul persoanelor juridice au fost reglementate de o manieră „compactă”, într-un unic articol, iar puținele modificări aduse acestor dispoziții legale nu au reprezentat îmbunătățiri semnificative. Limitările actualei legislații în materie devin tot mai vizibile odată cu diversificarea practicii judiciare, producând efecte care sunt dificil de conciliat cu scopul măsurilor preventive.Prezentul demers își propune să analizeze mai întâi condițiile în care pot fi dispuse măsurile preventive față de persoana juridică, realizând corelațiile necesare cu partea generală a Codului de Procedură Penală. Măsurile preventive urmează a fi analizate în mod individual, prin raportare la practica judiciară relevantă și identificând neajunsurile textelor de lege în forma lor actuală. Partea finală a prezentei lucrări va analiza elemente de drept comparat și propuneri de lege ferenda, urmând a realiza și trimiterile necesare la dispozițiile Codului Penal pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere în reformarea acestei materii.Pentru a reprezenta un instrument eficient la îndemâna organelor judiciare, măsurile preventive necesită o reglementare coerentă, unitară și explicită. Limitările aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor cercetate presupun garanții eficiente pentru respectarea echilibrului necesar între interesul public și cel privat. Având în vedere și pasivitatea Curții Constituționale în remedierea unora dintre neajunsurile actualei reglementări, revine legiuitorului sarcina de a relua în discuție măsurile preventive aplicabile persoanelor juridice pentru a crea un cadru legal conform rigorilor constituționale și convenționale.
Cuvinte-cheie: măsuri preventive; persoana juridică; fuziune; absorbție; operațiuniuni patrimoniale; cauțiune.