Autor: Anastasiu CRIȘU
Publicat în: Analele Universității din București – Seria Drept, 2018
Revistă diponibilă: aici.
Rezumat: Actul de sesizare este perceput ca fiind determinant pentru debutul procesului penal, dar şi al fiecărei faze procesuale în parte, depinzând de acesta începerea procesului penal, iar, ulterior, promovarea cauzei în faza judecăţii. Imperfecţiunile acestuia constituie un impediment legal pentru începerea urmăririi penale sau, dacă sunt constatate la actul de sesizare a instanței, au forța juridică de a determina reluarea ciclului procesual al urmăririi penale. De aceea este important studiul acestei instituţii în ceea ce priveşte efectele pe care le produce în fiecare fază procesuală în parte, cât şi sancţiunile aplicabile, în situația în care sunt constatate neregularități în întocmirea acestuia. Studiul îşi propune abordarea sesizării pentru fiecare fază procesuală în parte, cât şi a instituţiilor adiacente, adică verificarea sesizării şi sancţiunile privind neregularitatea sesizării.
Cuvinte-cheie: modurile și actele de sesizare ale organelor de urmărire penală; începerea urmăririi penale; verificarea competenței organelor judiciare; verificarea sesizării instanței; camera preliminară; sancțiunile privind neregularitatea sesizării.