Autor: Ioan NEMEȘ
Publicat în: Revista Română de Jurisprudență nr. 1/2021
Revistă disponibilă: aici.
Rezumat: Potrivit art. 30 alin. (1) C. pen. „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei”. Inculpatul nu a cunoscut existența împrejurării că victima a fost rănită în urma accidentului, astfel că în mod legal prima instanță a dispus achitarea acestuia pe temeiul erorii. Din pricina naturii aparent ușoare a accidentului și a atitudinii victimei care i-a spus că nu a suferit vătămări corporale și a părăsit locul accidentului, inculpatul s-a înșelat cu privire existența unei stări prevăzute de norma de incriminare [art. 338 alin. (1)], respectiv asupra faptului că persoana implicată în accidentul rutier a suferit vătămări corporale pentru a căror vindecare a avut nevoie de îngrijiri medicale (C.Ap. Timișoara, s. pen., dec. pen. nr. 109 din 5 februarie 2020).
Cuvinte-cheie: eroarea de fapt, cauză de neimputabilitate, părăsirea locului accidentului, jurisprudență.
