Autor: Teodor-Viorel Gheorghe
Anul apariției: 2021
Ediția: 1
Disponibil: aici
Descriere: Aflarea adevărului, principiu fundamental al procesului penal tratează într-o manieră inedită un subiect extrem de important pentru procedura penală, abordând ca idee centrală capacitatea normelor de procedură penală de a asigura descoperirea realitații aflate în conexiune cu săvârșirea faptelor penale. Lucrarea este una complexă, cu caracter interdisciplinar, îmbinând abordarea tehnică procesual penală cu argumente explicative sociologice și de drept comparat, recurgând din plin la știința filosofiei, dar și la elemente substanțiale de drept constituțional și de teoria drepturilor omului, pentru a convinge cititorul de justețea soluțiilor avansate.
Demersul științific iese în evidență prin originalitate și printr-un pronunțat caracter documentat, întemeindu-se pe un larg orizont informațional, cunoștințele utilizate de autor fiind stăpanite până la un nivel profund.
Structura lucrării urmează succesiunea firească a argumentării, dar și pe aceea statuată în Codul de procedură penală, pornind de la clarificarea conceptelor care se află la fundamentul tezei – cunoașterea, adevărul, justiția, echitatea – continuând cu definirea și prezentarea generală a principiului aflării adevărului și cu analiza raporturilor dintre acest principiu și celelalte principii fundamentale ale procesului penal, pentru ca, în continuare, să fie abordate și dezvoltate aplicațiile principiului în materia sistemului probator și apoi în fazele urmăririi penale, judecății în primă instanța și judecății în căile de atac.
Pentru a facilita înțelegerea aspectelor tratate și a modalității de interpretare, autorul prezintă o analiză comparativă între viziunea sistemului procesual continental – cu accent asupra procedurii române – și cea a sistemului procesual anglo-american, în care sunt evidențiate punctele tari și punctele slabe ale celor două mari sisteme de drept în ce privește capacitatea funcțională a acestora de a asigura înfăptuirea justiției în plan obiectiv.
Lucrarea poate prezenta utilitate atât pentru teoreticieni, cât și pentru practicienii dreptului, întrucât prezintă soluții aplicative valoroase, argumentate justificat, în contextul formației profesionale a autorului, judecător cu îndelungată experiență în materie penală. Totodată, reprezintă un material de reflecție pentru studenții din cadrul facultăților cu profil juridic, un mijloc de informare și documentare util oricărei persoane interesate de acest domeniu și, nu în ultimul rând, un reper pentru dezvoltarea gândirii juridice românești ori pentru un viitor demers legislativ.
Cuvinte-cheie: procesul penal, principiul aflării adevărului.