Autori: Ion Rusu (coordonator), Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu
Anul apariției: 2021
Ediția: 1
Disponibil: aici
Descriere: În cuprinsul cursului, care este structurat în cinci volume, sunt examinate toate infracțiunile prevăzute în Codul penal român.
Fiecare infracțiune a fost examinată succint prin prisma obiectului juridic specific, obiectului material, laturii obiective, laturii subiective, a formelor, modalităților și sancțiunilor prevăzute de lege; de asemenea, am avut în vedere și unele observații legate de aplicarea legii penale mai favorabile în situații tranzitorii, precum și unele aspecte ce vizează competența de urmărire penală și judecată în primă instanță.
Am avut în vedere și situația tranzitorie în care ne aflăm și ne vom afla în continuare (luând în calcul modificările și completările permanente ale textelor de incriminare), pentru fiecare infracțiune, astfel că, pe lângă textul de incriminare în vigoare la momentul publicării, am menționat și textul corespondent prevăzut în Codul penal din 1969 sau în altă lege specială cu dispoziții penale ori chiar în redactarea inițială a Codului penal.
Un alt element de noutate în raport cu alte lucrări de acest gen publicate până în prezent este reprezentat de examinarea mai profundă a unor infracțiuni sau grupe de infracțiuni care prezintă o rată a criminalității mai crescută sau care prezintă o gravitate sporită, cum sunt: omorul, omorul calificat, uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă, lipsirea de libertate în mod ilegal, traficul de persoane și traficul de minori, violul, furtul, tâlhăria, înșelăciunea, abuzul în serviciu, ultrajul, ultrajul judiciar, mărturia mincinoasă, unele infracțiuni de corupție și de serviciu, unele infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice etc.
În același timp, pentru alte infracțiuni sau grupe de infracțiuni, care prezintă o rată a criminalității destul de scăzută (în raport cu cele la care am făcut referire), am realizat o examinare mai sumară, fără a neglija principalele elemente care sunt necesare într-un asemenea curs; printre aceste infracțiuni sau grupe de infracțiuni menționăm: uciderea la cererea victimei, întreruperea cursului sarcinii, sclavia, violarea sediului profesional, divulgarea secretului profesional, pirateria, uzurparea de calități oficiale, infracțiuni contra securității naționale, infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate, infracțiuni de genocid, contra umanității și de război etc.
În cadrul examinărilor am făcut trimitere la practica judiciară recentă adoptată de instanțele române (inclusiv din anul 2021), începând cu Înalta Curte de Casație și Justiție.
Datorită volumului mare de informații, actualității și profunzimii examinării, cursul poate fi extrem de util studenților facultăților de profil din țară, masteranzilor, doctoranzilor, precum și practicienilor din domeniul dreptului.
Cuvinte-cheie: drept penal, partea specială.