Autor
: Raul-Alexandru NESTOR

Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2020

Revistă disponibilă aici

Cuvinte cheie: declaraţia de abţinere a întregii instanţe, incompatibilitatea judecătorului, procedura camerei preliminară, trimiterea cauzei la o instanţă de acelaşi grad.

Rezumat: În urma modificărilor aduse Codului de procedură penală în anul 2016 în materia incompatibilităţilor, a fost reglementată situaţia în care nu se poate desemna un judecător de la secţia corespunzătoare a acestei instanţe. În asemenea cazuri, conform textului de lege menţionat, soluţionarea cauzei se realizează de o altă secţie a aceleiaşi instanţe, care are aceeaşi specializare. Dacă nu există însă o secţie cu aceeaşi specializare, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate. Ipoteza de abţinerea întregii instanţe a devenit tot mai întâlnită, în condiţiile în care instituţia incompatibilitatea este reglementată mai larg în noua legislaţie, iar numărul judecătorilor este într-o continuă descreştere. Prezentul studiu supune analizei posibilităţile pentru a evita formularea de declaraţii de abţinere repetate de către întreaga instanţă, prin trimiterea cauzei la o instanţă egală în grad, care va soluţiona toate aspectele ivite într-un anumite stadiu procesual, iar nu doar primul incident privind abţinerea întregii instanţe. În condiţiile în care numărul judecătorilor din cadrul instanţei descreşte încet, este aproape sigur că în eventualitatea unui nou incident posibil nou episod, incompatibilitatea va constitui o problemă. Întrebarea este prin urmare dacă o nou cerere de abţinere a întregii instanţe este necesară sau dacă trebuie să ne raportăm la întreg stadiul procesual în care a fost formulată prima dată, prin pronunţarea unei decizi de trimitere a cauzei la altă instanţă egală în grad, care să soluţioneze toate cererile şi excepţiile privind acel ciclu procesual.

Cuvinte cheie: declaraţia de abţinere a întregii instanţe, incompatibilitatea judecătorului, procedura camerei preliminară, trimiterea cauzei la o instanţă de acelaşi grad.

Titlul lucrării în limba engleză: Judicial aspects regarding the procedure and effects of the declaration of abstention of an entire court

Abstract: Through the amendments made during 2016 at the level of the criminal procedure law, the procedure of abstention of the entire court was regulated. If all judges of a court are in a state of incompatibility in a certain case, the judge of the superior court orders the referral of that case to another court of equal rank. Situations of abstention of an entire court have become more common since incompatibility has acquired a much wider scope of incidence according to the new law and in the field, the number of judges has continued to decrease. This study refers to the possibility of avoiding the repeated formulation of statements of abstention by the entire court, by sending the case to an equal court to resolve all issues arising at a certain stage of the trial, not just to resolve the first incident that justified the abstention of the entire court. As the number of judges of a court change more slowly, it is almost certain that in the situation of the next potential incident, incompatibility will remain an issue. The question therefore arises as to whether a new request for the abstention of the entire court is necessary or whether the entire stage of the trial in which it was formulated should be taken into account when resolving the first statement, by pronouncing a decision to refer to another equal court so as to resolve all requests and exceptions made at the specific stage of the trial.

Keywords: abstention of the whole court, the incompatibility of all judges, the preliminary chamber procedure, the referral of the case to an equal court