Autor: Valentin-Cristian Ștefan
Publicat în: Revista Dreptul nr. 12/2020
Rezumat disponibil online: aici.
Rezumat: Procesul penal este o activitate judiciară complexă prin care se realizează justiția penală, formată dintr-un complex de activități judiciare înfăptuite ordonat și succesiv. În desfășurarea lui integrală, procesul penal este o activitate judiciară complexă. În dinamismul desfășurării lui, procesul penal este un complex de activități judiciare.
Reglementarea procesului penal cuprinde prevederile părții generale a Codului de procedură penală, precum și prevederile părții speciale a acestuia. Prevederile generale reglementează procesul penal în toate ipostazele și disciplinează toată activitatea judiciară. Prevederile speciale reglementează procesul penal în fiecare ipostază în particular și disciplinează fiecare activitate judiciară în particular. Prevederile speciale se interpretează literal și restrictiv, sistematic, logic și teleologic, pentru a fi corect aplicate.
Procesul penal este structurat în patru faze: urmărirea, camera preliminară, judecata și executarea. Fiecare fază procesuală este sistematizată în etape procesuale și stadii procesuale. Structurarea procesului penal în faze și sistematizarea fazelor în etape și stadii se realizează în funcție de finalitatea proprie a activităților judiciare din care este alcătuit/ă un/o stadiu/etapă/fază. Finalitatea proprie a unui/unei stadiu/etape/faze este asigurarea și înlesnirea trecerii în stadiul/etapa/faza superior/superioară. Pe lângă împărțirea în faze/etape/stadii, structurarea și sistematizarea activității judiciare implică identificarea unor momente cu relevanță procesuală. Procesul penal este tipic când trece prin toate fazele/etapele/stadiile/momentele din care este alcătuit și este atipic când nu trece prin toate aceste faze/etape/stadii/momente. Dacă un segment epuizat sau o subdiviziune parcursă s-a înfăptuit nelegal ori nu și-a atins finalitatea proprie, activitatea judiciară se întoarce în acel segment sau în acea subdiviziune.
Urmărirea este o fază procesului penal a cărei finalitate proprie este cercetarea prealabilă a cauzei și, prin aceasta, asigurarea și înlesnirea judecății. Ea este sistematizată în etape, stadii și momente cu relevanță procesuală.
Principiile specifice urmăririi sunt nepublicitatea, necontradictorialitatea și forma preponderent scrisă. Nepublicitatea presupune că părțile și subiecții procesuali principali nu pot cunoaște în orice moment, de o manieră completă, actele efectuate și probele administrate de către organul de urmărire. Necontradictorialitatea presupune că organul de urmărire efectuează acte și administrează probe fără a le pune în discuția părților și a subiecților procesuali principali. Forma preponderent scrisă presupune că au relevanță juridică numai actele efectuate și probele administrate care în faza de urmărire sunt materializate în scris și că în faza de urmărire părțile și subiecții procesuali principali acționează, prin formularea de cereri și memorii, numai în scris.
Limitele urmăririi se examinează sub aspectul desfășurării în timp și sub cel al obiectului. Sub aspectul desfășurării în timp, urmărirea este așezată între o limită inițială, marcată prin actul de începere a urmăririi penale cu privire la faptă, și o limită finală, marcată prin actul de rezolvare a cauzei. Sub aspectul obiectului, urmărirea se mărginește la fapta indicată în actele de începere a urmăririi și extindere a urmăririi și la persoana indicată în actele de efectuare în continuare a urmăririi, extindere a urmăririi și punere în mișcare a acțiunii penale.
An overview approach of the criminal procedure, in general, and of the criminal prosecution, in particular
Abstract: The criminal trial is a complex judicial activity through which it is performed the criminal justice, formed of a complex of judicial activities carried out in an orderly and successive manner. In its entire development, the criminal trial is a complex judicial activity. In the dynamism of its development, the criminal trial is a complex of judicial activities.
The regulation of the criminal trial includes the provisions of the general part of the Criminal Procedure Code, as well as the provisions of its special part. The general provisions regulate the criminal trial in all cases and they discipline the entire judicial activity. The special provisions regulate the criminal trial in each case in particular and they discipline each judicial activity in particular. The special provisions are interpreted literally and restrictively, systematically, logically and teleologically, in order to be correctly applied.
The criminal trial is structured in four phases: prosecution, preliminary chamber, trial and execution. Each procedural phase is systematized in procedural steps and procedural stages. The structuring of the criminal trial in phases and the systematization of the phases in steps and stages is made according to the finality specific to the judicial activities of which a phase/step/stage is composed. The finality specific to a stage/step/phase is to ensure and facilitate the transition to the upper stage/step/phase. In addition to the division into phases/steps/stages, the structuring and systematization of the judicial activity implies the identification of some moments with procedural relevance. The criminal trial is typical when it goes through all the phases/steps/stages/moments of which it is composed and is atypical when it does not go through all these phases/steps/ stages/moments. If a finished segment or a completed subdivision has been committed illegally or has not reached its own finality, the judicial activity returns to that segment or to that subdivision.
The prosecution is a phase of the criminal trial whose own finality is the preliminary investigation of the case and, through this, the assurance and facilitation of the judgment. It is systematized into steps, stages and moments with procedural relevance.
The specific principles of the prosecution are non-publicity, non-contradictoriality and the predominantly written form. Non-publicity implies that the main parties and procedural subjects cannot know at any time, in a complete manner, the acts performed and the evidence administered by the investigating body. Non-contradictoriality means that the investigating body performs acts and administers evidence without putting them for discussion to the parties and to the main procedural subjects. The predominantly written form presupposes that legal relevance pertains only to the performed acts and the administered evidence which in the criminal prosecution phase are materialized in writing and that in the criminal prosecution phase the main parties and procedural subjects act, by formulating requests and memoranda, only in writing.
The limits of the prosecution are examined in terms of development in time and in terms of the object. In terms of development in time, the prosecution is placed between an initial limit, marked by the act of initiating criminal prosecution against the deed, and a final limit, marked by the act of resolving the case. In terms of the object, the prosecution is limited to the deed indicated in the acts of initiation of the prosecution and of extension of the prosecution also to the person indicated in the acts of further prosecution, extension of the prosecution and setting in motion the criminal action.
Keywords: criminal procedure; the notion of criminal trial; regulation of the criminal trial; structuring and systematizing the judicial activity; criminal prosecution; notion; specific principles; limits;
