Autor: Sebastian RĂDULEȚU
Publicat în: Andra-Roxana Trandafir, George-Alexandru Lazăr (coord.), Răspunderea penală a persoanei juridice. O instituție transatlantică. De la evaluarea vinovăției la aplicarea și executarea sancțiunilor, Ed. Solomon, București, 2021
Lucrare disponibilă: aici.
Rezumat: În prezentul articol este analizat modelul de răspundere a persoanei juridice prevăzut de Directiva (UE) 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Cu această ocazie se demonstrează că forma de răspundere propusă reprezintă o aplicație a teoriilor derivative în cadrul cărora răspunderea persoanei juridice nu este directă, bazată pe propriile fapte sau omisiuni, ci indirectă, întemeiată pe actele persoanelor fizice din cadrul său. De asemenea, articolul evaluează îmbunătățirile pe care acest model utilizat în dreptul Uniunii le propune în raport cu teoriile derivative clasice, precum teoria identificării și cea a delegării. Totodată, el subliniază neajunsurile modelului european analizat, precum și dificultățile de aplicare a acestuia.
Cuvinte-cheie: răspunderea penală a persoanei juridice, teoria identificării, teoria delegării, interesele financiare ale Uniunii, lipsa de supraveghere, norme minime cu privire la definirea infracțiunilor
Titlul lucrării în engleză: A short assessment of the corporate liability enacted by Directive (EU) 2017/1371 on the fight against fraud to the Union’s financial interests by means of criminal law
Abstract: This paper assesses the model of corporate liability enacted by Directive (EU) 2017/1371 on the fight against fraud to the Union’s financial interests by means of criminal law. It shows that this approach to corporate liability is an application of derivative doctrines, where the responsibility of the legal person is not direct, based on its own acts or omissions, but indirect, based on the acts of natural persons within it. In this respect, the article analyses the improvements proposed by the model used by the EU legislator in comparison to the classical derivative doctrines such as identification or vicarious liability theories. The article also presents the shortcomings of this model and describes the main difficulties encountered in the application of this legal instrument of EU criminal law to corporations.
Keywords: corporate criminal liability, identification doctrine, vicarious liability, EU financial interests, omission to supervise, minimum rules concerning the definition of criminal offences
