Autor: Mihai Alexandru Stanciu
Editura: Universul Juridic
Anul apariției: 2020
Ediția: 1
Disponibil: aici
Descriere: Lucrarea intitulată „Arestul la domiciliu” este rezultatul activității de cercetare științifică a autorului, materializată în elaborarea tezei sale de doctorat și cuprinde o analiză exhaustivă a măsurii preventive a arestului la domiciliu, reglementată cu caracter de noutate în legislația procesual penal românească prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, instituție de inspirație italiană, dar regăsită în legislațiile multor state dezvoltate, asigurându-se prin aceasta alinierea legislației în domeniu la standardele moderne și extinderea posibilităților concrete ale organelor judiciare de individualizare a măsurilor preventive.
Tema lucrării este de o deosebită actualitate, astfel că a fost deopotrivă necesară și oportună cercetarea amănunțită a instituției arestului la domiciliu în vederea elaborării unor soluții în domeniu menite să eficientizeze activitatea de înfăptuire a actului de justiție penală, dar și pentru identificarea unor soluții juridice pentru una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă societatea în ultimii ani, cea a supraaglomerării penitenciarelor, ce a atras mai multe condamnări în dauna statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a culminat cu emiterea împotriva sa a unei hotărâri-pilot prin care a fost obligat ca, într-un termen scurt, să adopte un plan de măsuri pentru rezolvarea situației.
Lucrarea se adresează deopotrivă studenților, practicienilor și teoreticienilor în drept, fiind un instrument util tuturor celor care caută să aprofundeze normele în materie și să găsească soluții pentru problemele întâmpinate în aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale în cauză, cum ar fi judecători, procurori, organe de cercetare ale poliției judiciare sau avocați.
Cuvinte-cheie: arestul la domiciliu, penitenciare, supraaglomerare, CEDO, procedură.