Autor: Horia-Șerban Tiugan
Publicat în: Curierul Judiciar nr. 5/2020
Revistă disponibilă: aici.
Rezumat realizat de redacție: Autorul propune o analiză critică asupra unei dialectici juridice, prin identificarea unei patologii de politică penală ce a traversat, din 1865 până în prezent, reglementările din materia incriminării vagabondajului și a cerșetoriei. Scopul prezentului articol este de a constata carențele incriminărilor ce au ca obiect stări de fapt (comportamente considerate eo ipso ca fiind deviante), iar nu fapte propriu-zise. Totodată, conștientizând incidența unor norme specifice dreptului securității sociale, ale dreptului muncii, precum și regimul propriu al reglementărilor în cazul răspunderii penale a minorilor, sunt avute în vedere prevederile de principiu în legătură cu incriminarea și pedepsirea faptelor de vagabondaj și cerșetorie.
Vagrancy and mendicity. Between the criminal policy of misery and the misery of criminal policy
Abstract: Starting from the critical analysis pertaining to this legal dialectic, by identifying the criminal policy pathology which permeated the legislation regarding the incrimination of vagrancy and mendicity, the purpose of this article is to ascertain the deficiencies of crimes relating to behaviors considered eo ipso as being deviant. Moreover, being aware of certain norms specific to matters such as Social Security Law, Labor Law and the particular framework of juvenile criminal responsibility, this article shall focus on the key legal aspects falling in the scope of the incrimination of vagrancy and mendicity.
Keywords: vagrancy; mendicity; criminal policy; incrimination.
