Autor: Iuliu Crăcană
Publicat în: Revista Dreptul nr. 6/2020
Rezumat disponibil online: aici.
Rezumat: Subiectul tratat în acest studiu este legat de una dintre puținele polemici desfășurate în paginile Revistei Române de Drept în anii ’80. În nr. 1/1987 al revistei, Octavian Cojocaru, a criticat în studiul „Reabilitarea judecătorească. Cerere introdusă de soț sau rude apropiate, după moartea condamnatului, înainte de executarea pedepsei” o sentință corectă a Tribunalului județean Suceava, pronunțată în 1985, în dezacord cu prevederile Codului penal în vigoare în acea vreme și împotriva unei decizii a Tribunalului Suprem, potrivit cărora condamnatul care decedase înainte de executarea pedepsei nu mai putea fi reabilitat. Ulterior, în 1988, Valeriu Ciucă, judecător la același Tribunal județean Suceava, publică în aceeași revistă un articol critic la nota de jurisprudență semnată de Octavian Cojocaru, în care demonstrează cu solide argumente, că hotărârea pronunțată de Tribunalul județean Suceava era corectă din punct de vedere juridic.
În regimul comunist, un părinte condamnat și nereabilitat constituia o pată gravă și de neșters în dosarul de cadre al fiului său. În 1985, un complet de judecată al Tribunalului Județean Suceava, condus de judecătorul Mihail C. Ardeleanu, a pronunțat o sentință curajoasă, contra legem, cu implicații interesante pe termen scurt și mai ales lung. În speță, un tânăr absolvent, șef de promoție la Institutul de Marină Militară din Constanța nu putea deveni ofițer și nici avansa în grad, pentru că tatăl său, decedat în închisoare, nu fusese reabilitat.
Studiul analizează implicațiile teoretice pe care le are, spre deosebire de școala penală promovată de profesorul Ion Tanoviceanu, școala dongoroziană, care separă criminologia, influențată de școala pozitivistă, de „disciplina” dreptului penal. Este cunoscut că marele penalist român, Vintilă Dongoroz, creează un sistem teoretic în care nu lasă prea mult loc de interpretare judecătorului, în privința actului de judecată.
Potrivit prevederilor art. 137 din Codul penal din 1968, reabilitarea persoanei decedate în închisoare era imposibilă. Condamnatul nu putea îndeplini două cerințe obligatorii pentru reabilitare, prevăzute În Codul penal, decât fiind în viață. Cu toate acestea, împotriva doctrinei și a unei decizii a Tribunalului Suprem, judecătorul Mihail C. Ardeleanu a folosit metoda de interpretare analogică și a pronunțat o sentință prin care tatăl tânărului a putut fi reabilitat.
Polemica declanșată în Revista Română de Drept a făcut ca, în cele din urmă nedreptatea izvorâtă din textul legii, să piardă în fața curajului de a întrona dreptatea, de care a făcut dovadă judecătorul Mihail Ardeleanu iar în anul următor, tema, ca argumentație juridică, să fie transformată în subiect la examenul de capacitate (definitivat) pentru judecători.
Judge Mihail C. Ardeleanu and the Dongorozian school or the „discipline” of criminal law
Abstract: The topic covered in this study is related to one of the few polemics that took place in the pages of the Romanian Law Magazine in the ’80s. In Issue 1/1987 of the magazine, Octavian Cojocaru criticized in the study „Judicial rehabilitation. Application made by the spouse or close relatives, after the death of the convicted person, before the execution of the sentence” a correct sentence of the Suceava County Tribunal, pronounced in 1985, in disagreement with the provisions of the Criminal Code in force at that time and against a decision of the Supreme Tribunal, according to which the convicted person who had died before the execution of the sentence could no longer be rehabilitated. Later, in 1988, Valeriu Ciucă, a judge at the same Suceava County Tribunal, published in the same magazine a critical article related to the case law note signed by Octavian Cojocaru, which shows, with solid arguments, that the decision pronounced by Suceava County Tribunal was correct from a juridical point of view.
In the communist regime, a convicted parent not rehabilitated was a serious and irremovable stain in his son’s personal file. In 1985, a panel of judges of Suceava County Tribunal, presided by Judge Mihail C. Ardeleanu, pronounced a courageous sentence, contra legem, with interesting short- and, especially, long-term implications. In this case, a young graduate, the highest ranking graduate at the Military Marine Institute from Constanța, could not become an officer nor could he advance in rank, because his father, who died in prison, had not been yet rehabilitated.
The study analyzes the theoretical implications that, unlike the criminal school promoted by Professor Ion Tanoviceanu, the Dongorozian school has, which separates the criminology, influenced by the positivist school, from the „discipline” of criminal law. It is known that the great Romanian criminal specialist, Vintilă Dongoroz, creates a theoretical system in which he does not leave too much room for interpretation to the judge, with regard to the court document.
According to the provisions of Article 137 of the Criminal Code of 1968, the rehabilitation of the deceased person in prison was impossible. The convicted person could not fulfil two mandatory requirements for rehabilitation, provided in the Criminal Code, unless he was alive. However, against the doctrine and against a decision of the Supreme Tribunal, Judge Mihail C. Ardeleanu used the method of analogue interpretation and pronounced a sentence by which the young man’s father could be rehabilitated.
The polemic created in the Romanian Law Magazine eventually led to the loss of the injustice arising from the text of the law in front of the courage to enthrone justice, which was demonstrated by the judge Mihail Ardeleanu, and, the following year, the subject, as a legal argumentation, be turned into a subject at the examination of capacity (permanent teacher certification) for judges.
Keywords: Criminal Code of 1936; Criminal Code of 1968; rehabilitation; post-mortem; interpretation by analogy; political repression with judicial means; Vintilă Dongoroz;