Autor: Pantelimon Movilă
Publicat în: Themis nr. 1/2020
Disponibil online: aici
Rezumat: Pentru înțelegerea noilor mecanisme prin care se individualizează executarea pedepsei este necesară o interpretare istorico-teleologică. Este adevărat că a recurge la interpretarea istorică înseamnă a sublinia lipsa de claritate a unui text de lege, care nu poate fi interpretat prin el însuși, prin metoda gramaticală. Tot la fel de adevărat este, însă, faptul că interpretarea gramaticală nu poate fi decât una formală, care nu își propune să descopere adevărata voință a legiuitorului. Din instrumente de individualizare a executării pedepsei, prin Codul de procedură penală au fost transformate în soluții procesuale distincte de cea a condamnării. În acest sens, art. 17 alin. 2 C.proc.pen. prevede că acțiunea penală se stinge și în caz de renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, sub rezerva ca aceste hotărâri să rămână definitive, soluțiile procesuale fiind dezvoltate în art. 396 alin. 3-4 C.proc.pen. cte. Însă, o dată cu fundamentarea soluțiilor de renunțare la aplicarea pedepsei și amânare a aplicării pedepsei în categoria măsurilor de individualizare a executării pedepsei prin Codul penal, acestea au fost preluate în Codul de procedură penală ca soluții procesuale distincte.
Cuvinte-cheie: individualizarea executării pedepselor, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, procedură penală.
