Materiale asemănătoare
- Individualizarea judiciară a pedepsei. Note de jurisprudenţă
- Regimul pedepselor în jurisprudența instanțelor penale internaționale
- Problematica individualizării în noul Cod penal
- Regula ce se desprinde din Decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii și aplicarea ei în practică
- Unele considerații asupra instituțiilor anulării și revocării din perspectiva noilor dispoziții penale
Autor: Dascălu Andrei-Ioan
Publicat în: Revista Themis nr. 1-2/2017
Disponibil online: aici.
Cuvinte-cheie: pedeapsa rezultantă; pluralitate intermediară; termenul de supraveghere al liberării condiționate; pedeapsa închisorii.
Materialul anteriorCompetența de soluționare a cererii de părăsire a domiciliului în ipoteza în care față de inculpat s-a luat măsura arestului la domiciliu, iar dosarul se află în calea contestației în procedura camerei preliminare
Materialul următorPosibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a exclude probele administrate în etapa in rem, pentru că nu a fost formulată o acuzație deși existau probe cu privire la identitatea făptuitorului
