Materiale asemănătoare

Autor: SCARLAT Corina
Publicat în: Pandectele Romane nr. 10/2015
Disponibil online: aici.
Rezumat: Persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni nu i se poate cere să aducă probe pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Prin urmare, dacă nu există probe împotriva sa şi statul nu a făcut dovada vinovăţiei sale, această persoană trebuie să fie recunoscută ca o persoană care nu a săvârşit nicio faptă prevăzută de legea penală, o persoană nevinovată şi care nu va putea fi trasă la răspundere sau sancţionată. Îndoiala cu privire la temeinicia probelor aduse de acuzare sau insuficienţa acestora vor profita inculpatului în virtutea principiului in dubio pro reo.
Cuvinte-cheie: prezumţia de nevinovăţie; proces echitabil; in dubio pro reo; încălcarea art. 6 par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; dreptul la tăcere şi neautoincriminare.
Abstract: The person charged with the commission of a crime cannot be required to provide evidence to prove his innocence. Therefore, if there is no evidence against him and the state failed to prove his guilt, this person must be recognized as a person who has not committed any offence under criminal law, an innocent person who cannot be held liable or sanctioned. The doubt about the solidity of the evidence provided by the prosecution or the lack thereof will benefit the defendant by virtue of the principle in dubio pro reo.
Keywords: presumption of innocence; fair trial; in dubio pro reo; violation of art. 6(2) of the European Convention on Human Rights; the right to silence and non-self-incrimination.