Autor: ȘTEFAN Cristian-Valentin
Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2017
Disponibil online: aici.
Rezumat: Materialul de faţă cuprinde patru dintre problemele de drept penal care s-au ivit în practica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a parchetelor aflate în circumscripţia acestuia, în anul 2016.
1. Pentru a fi în prezenţa cauzei speciale de nepedepsire prevăzute de art. 268 alin. (3) C. pen., afirmaţia ce atestă caracterul nereal al sesizării penale efectuate ori al probelor produse sau ticluite trebuie să ia forma unei declaraţii de persoană vătămată sau martor în cauza în care s-a efectuat sesizarea penală ori în care s-au produs sau ticluit probele.
2. Fapta martorului care, într-o cauză penală, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat, în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în acea cauză, constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.
3. Infracţiunea de furt de arbori se consumă când s-a realizat deposedarea subiectului activ şi, consecutiv, împosedarea subiectului activ, când arborele obiect material şi-a schimbat poziţia de fapt, trecând din sfera de dispoziţie a subiectului pasiv în sfera de dispoziţie a subiectului activ. Un criteriu de apreciere în concret este cel potrivit căruia infracţiunea de furt de arbori se consumă când arborele este mutat din locul în care a fost doborât sau a căzut.
Regula se aplică atât variantei în care furtul are ca obiect material arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, cât şi variantei în care furtul are ca obiect material arbori tăiaţi sau scoşi din rădăcini de o acţiune umană.
Pentru cea de-a doua variantă, se impun următoarele nuanţări:
– dacă una şi aceeaşi persoană (A) comite atât tăierea sau scoaterea din rădăcini, cât şi furtul,
– iar furtul atinge momentul consumării, A răspunde penal pentru infracţiunile de tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori şi furt de arbori, în concurs real, prevăzute de art. 107 şi art. 109 din Codul silvic, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;
– iar furtul rămâne în stadiul tentativei, A răspunde penal numai pentru infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori, prevăzută de art. 107 din Codul silvic.
– dacă o persoană (A) comite tăierea sau scoaterea din rădăcini şi o altă persoană (B) comite furtul,
– indiferent dacă furtul atinge momentul consumării sau rămâne în stadiul tentativei ori dacă între A şi B există sau nu o legătură subiectivă, A răspunde penal pentru infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori, prevăzută de art. 107 din Codul silvic;
– dacă furtul atinge momentul consumării, indiferent dacă între A şi B există o legătură subiectivă, B răspunde penal pentru infracţiunea de furt de arbori, prevăzută de art. 109 din Codul silvic;
– dacă furtul rămâne în stadiul tentativei, iar între A şi B există o legătură subiectivă, B răspunde penal pentru complicitate morală la infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 107 din Codul silvic;
– dacă furtul rămâne în stadiul tentativei, iar între A şi B nu există o legătură subiectivă, B nu răspunde penal.
4. În situaţia tranzitorie în care o infracţiune de evaziune fiscală se săvârşeşte înainte de 1 februarie 2014, dar se urmăreşte sau se judecă ulterior acestei date, în contextul aplicării art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul constă în suma între cuantumul creanţei principale şi cuantumul creanţelor accesorii.
Îmi exprim speranţa că, prin tematica abordată şi prin metoda utilizată, materialul îşi va dovedi utilitatea, oferind soluţii şi concluzii la problemele de drept cu care noi ne-am confruntat în practica judiciară şi pe care este posibil ca, într-o manieră identică sau asemănătoare, şi alţi practicieni să le fi remarcat în activitatea lor profesională.
Cuvinte-cheie: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş; probleme de drept penal.
Titlul lucrării în engleză: Criminal law issues arose in the practice of the Prosecutor’s Office attached to the Târgu Mureş Court of Appeal and the prosecutor’s offices under its jurisdiction, in 2016.
Abstract: The article comprises four criminal law issues arose in the practice of the Prosecutor’s Office attached to the Târgu Mureş Court of Appeal and the prosecutor’s offices under its jurisdiction, in 2016.
1. In order to enforce the special case of non-punishment provided by the art. 268 par. 3 Crim. Code, the allegation proving the unreal character of the criminal complaint or the unreal character of the produced or forged evidence must take the shape of an injured person or a witness statement, in the case in which the criminal complaint was made or in which the evidence was produced or forged.
2. The act of a witness who, in a criminal case, makes false allegations or does not say everything he knows about the essential facts or circumstances in respect of which he is being asked, in order to hinder or cumber the investigation in that case, constitutes the offense of lying testimony, provided by art. 273 par. 1 Crim. Code.
3. The tree theft offense is consumed when the material object is moved from where it was cut down or fell.
4. In the transitory situation where a tax evasion offense is committed before February first, 2014, but is pursued or judged after this date, concerning the enforcement of the art. 10 of Law 241/2005, the damage consists in the sum between the amount of the principal claim and the amount of the ancillary claims.
Hopefully, given the subject and the method, the material will be useful, by providing solutions and conclusions on those issues that we have faced in the judicial practice, issues that other law practice colleagues may have noted in their own professional activity.
Keywords: Prosecutor’s Office attached to the Târgu Mureş Court of Appeal; criminal law issues.
