Autor: LEFTERACHE Lavinia-Valeria
Publicat în: Caiete de drept penal nr. 3/2017
Disponibil online: aici.
Rezumat: Comentariul de faţă îşi propune să se refere la două dintre cazurile de recurs în casaţie, art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi art. 438 alin. (1) pct.12 Cod procedură penală (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), precum şi la condiţiile de admisibilitate dezvoltate de jurisprudenţă cu privire la acestea.
Într-o primă parte a studiului, introductivă, sunt prezentate reglementarea recursului în casaţie în dreptul procesual penal român şi scopul acestei căi extraordinare de atac, făcându-se unele distincţii în raport de contestaţia în anulare şi revizuirea. Tot aici, este supusă analizei verificarea admisibilităţii recursului în casaţie, arătându-se că necesitatea respectării siguranţei raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătoreşti definitive impune limite atât din perspectiva temporală (termenul), cât şi din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara recursul şi natura hotărârilor care pot fi atacate), respectiv a cazurilor invocate.
Ulterior verificării condiţiilor de admisibilitate, următoarea parte a analizei este concentrată pe două dintre motivele de recurs în casaţie: aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege şi, respectiv, condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prima secţiune este dedicată motivului privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele legale, ca un corolar al principiului legalităţii sancţiunilor. Pornind de la ideea că înlăturarea unor aspecte de nelegalitate nu ar trebui să se limiteze la a stabili o pedeapsă principală între un minimum şi un maximum legal, deoarece principiul legalităţii însuşi nu se limitează la legalitatea pedepselor principale sunt verificate ipoteze ca legea penală mai favorabilă, pedepsele complementare şi accesorii, legătura cu dispoziţiile de drept materiale din art. 187 C.pen., privind noţiunea de „pedeapsă prevăzută de lege”, natura sancţiunii, cauzele, circumstanţele şi criteriile de individualizare, având însă ca element – reper faptul că în procedura recursului în casaţie nu se poate interveni asupra individualizării judiciare a pedepsei sau a executării acesteia. O atenţie particulară este acordată pluralităţii de infracţiuni, autoarea cercetând în ce cazuri modalitatea de stabilire a tratamentului sancţionator şi erorile apărute pe parcursul stabilirii pedepsei rezultante ar putea fi subsumate motivului de recurs analizat, respectiv posibilitatea incidenţei acestui motiv în cazul soluţiilor de amânare a aplicării pedepsei.
Următoarea secţiune supune analizei motivul de recurs bazat pe pronunţarea unei condamnări pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Se arată că acest cazul de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de încriminare, iar mai apoi se face corespondenţa cu prevederile art. 15 Cod penal privind definiţia infracţiunii. Plecând de la modificarea definiţiei, sunt prezentate opiniile şi soluţiile privind incidenţa acestui motiv de recurs în cazul în care fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Mai apoi sunt analizate alte ipoteze particulare pentru a se stabili dacă acestea s-ar putea subsuma cazului de recurs în discuţie: este vorba de unele modificări ale legii penale în timp, calitatea subiectului activ, problema ne bis in idem sau participaţia penală.
În fine, în ultima parte – intitulată „concluzii” – , autoarea face unele propuneri de lege ferenda. Astfel, se consideră că ar trebui modificat cazul de recurs în casaţie raportat la forma actuală a art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală, propunând o formă în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În acelaşi context, ar fi de reflectat dacă nu ar trebui inclus în cazul de recurs în casaţie, pentru identitate de raţiune, şi cazul prevăzut de art. art.16 alin.(1) lit. d) Cod procedură penală inculpatul a fost condamnat pentru o fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, ori este incidentă o cauză justificativă sau de neimputabilitate. Din perspectiva motivului de casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele legale, se propune înlocuirea noţiunii „pedepse” cu „sancţiuni”, pentru a permite includerea în controlul de legalitate a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă. În fine se consideră că ar trebui permisă cenzurarea şi altor decizii, actualmente excluse ab initio: este vorba despre deciziile privind infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv a deciziilor de condamnare pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii şi a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Cuvinte-cheie: recurs în casaţie; faptă care nu este prevăzută de legea penală; pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; admisibilitate; tipicitate; cauzele; circumstanţele şi criteriile de individualizare; pedepse principale; pedepse complementare; pedepse accesorii; măsuri de siguranţă; măsuri educative; definiţia infracţiunii; latură obiectivă; latură subiectivă.
Titlul lucrării în engleză: The interpretation of the concepts of `offence not provided by criminal law` and `penalty applied according to limits other than those provided by law` in the extraordinary legal remedy of the appeal for review
Abstract: The present commentary aims to address two of the cases of appeal for review, art. 438 para. (1) point 7 of the Code of Criminal Procedure (the defendant was convicted for an offence which is not provided by criminal law) and art. 438 para. (1) point 12 of the Code of Criminal Procedure (the penalties were applied according to limits other than those provided by law), as well as the terms for admissibility developed through case-law regarding these two cases.
In the first part of the study, the author presents the legal provisions for the appeal for review in the Romanian criminal procedure law and the purpose of this extraordinary legal remedy, pointing the differences between this, the challenge for annulment and the revision. The author also analyses the admissibility of the appeal for review, making the case that the need for respecting legal certainty arising from final court decisions imposes time limits (the term), limits regarding the persons who can apply for the appeal for review and the type of court decisions which can be contested, and limits regarding the cases in which one can apply for this remedy.
After assessing admissibility, the analysis focuses on two of the cases for appeal for review: the penalty was applied according to limits other than those provided by law and, respectively, the defendant was convicted for an offence which is not provided by criminal law.
The first section is dedicated to the case regarding penalties applied according to limits which are different than those provided by law, seen as a corollary to the principle of legality of sanctions. Starting with the idea that removing some aspects of illegality should not be limited to setting a main penalty within a legal minimum and maximum, as the principle of legality itself is not limited to the legality of the main sanctions, and taking into consideration the fact that the judicial personalisation of penalty and its execution cannot be altered through the legal remedy of the appeal for review, different situations are analysed: the more favourable criminal law, additional and ancillary sanctions, the connection with the provisions of art. 187 of the Criminal code, regarding the `penalty provided by law`, the nature of the penalty, and the causes, the circumstances and the criteria for personalisation. The author focuses particularly on the plurality of offences, on the cases in which the way of determining the sanctions and the errors which occur while determining the resulting penalty may be considered as part of the analysed case, as well as the possibility of appeal for review when the enforcement of the penalty was postponed.
The next section analyses the conviction of the defendant for an offence not provided by criminal law as a case for appeal for review. The author shows that this case allows for review in situations in which the actual offence for which the defendant was convicted by final decision does not meet all elements provided by the law incriminating it, and then makes the connection to the provisions of art. 15 of the Criminal code, regarding the definition of the offence. Starting with the altered definition, the author presents the opinions and the solutions regarding the applicability of this case for appeal for review in situations in which the offence was not committed with the form of guilt provided by law. Then, other particular situations are analysed in order to conclude whether they can be attached to this case for appeal for review: some amendments to criminal law over time, the active subject, ne bis in idem and criminal participation.
Finally, the last part – `conclusions` -, is dedicated to some lex ferenda proposals. The author believes that the case for the appeal for review should be amended to match the current provisions of art. 16 para. (1) b) of the Code of Criminal Procedure, proposing a provision which stipulates that `the defendant is convicted for an offence which is not provided by criminal law or was not committed with the form of guilt provided by the law`. In the same context, one should reflect whether, for the same reasons, the case ought to also include the situation addressed by art. 16 para. (1) d) of the Code of Criminal Procedure: the defendant is convicted for an offence which is not provided by criminal law or was not committed with the form of guilt provided by the law, or was justified or excusable. Regarding the case in which the penalty was applied according to limits other than those provided by the law, the author argues in favour of replacing `penalties` with `sanctions`, as to include security measures and educational measures. Finally, the author believes that other court decisions, which are currently excluded ab initio, should be subject to review as well: decisions regarding offences for which the participation of the victim is required and decisions rendered when the defendant recognises the offences committed –while being prosecuted before trial (I) and during trial (II).
Keywords: appeal for review, offence not provided by criminal law, penalty applied according to limits other than those provided by law, admissibility, causes, circumstances and criteria for personalisation, main penalties, additional penalties, ancillary penalties, safety measures, educational measures, definition of offence, mens rea.
