Autor: Otilia GHENICI
Publicat în: Caiete de drept penal nr. 1/2016
Revistă diponibilă: aici.
Rezumat: Contestaţia în anulare nu reprezintă o noutate pentru sistemul nostru de drept, ea fiind prevăzută şi în Codul de procedură penală anterior în art. 386-392 C. proc. pen. Spre a înlătura lipsa de celeritate în desfăşurarea proceselor penale, iniţiatorii noului Cod de procedură penală au intenţionat explicit să renunţe la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, aceasta fiind prevăzută printre căile ordinare de atac. Împotriva hotărârilor penale definitive se putea face contestaţie în anulare, care era o cale ordinară de atac, doar în două cazuri: când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate şi când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Prin Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, legiuitorul a revenit, reglementând contestaţia în anulare printre căile extraordinare de atac, stabilind expres nouă cazuri care pot fi invocate împotriva hotărârii penale definitive.
Astfel, dacă în vechea reglementare exista un număr total de 5 cazuri, în prezent există 9cazuri de contestaţie în anulare. Aşa cum am arătat, iniţial proiectul Codului de procedură penală prevedea doar 2 cazuri de contestaţie în anulare, iar ca urmare a modificărilor introduse prin Legea nr. 255/2013, 6 cazuri dintre cele de recurs în casaţie au fost scoase de sub art. 438 C. proc. pen., care prevede cazurile în care se poate face recurs în casaţie, şi introduse la art. 426 C. proc .pen. printre cazurile de contestaţie în anulare. În plus, la acestea se mai adaugă un caz de contestaţie în anulare, reglementat şi în legislaţia anterioară la art. 386 lit. d) C. proc. pen.
În expunerea de motive a Legii nr. 255/2013 se explică faptul că motivele ce vizează aspecte procedurale au fost eliminate din sfera recursului în casaţie şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind transformate în motive ale contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi extraordinare de atac.
Constatăm ca au fost menţinute, cu mici modificări, cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de Codul de procedură penală anterior, la care au fost adăugate cazurile de casare prevăzute anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 3-6 C. proc. pen. 1968 şi ulterior ca şi cazuri de recurs în casaţie în art. 438 pct. 3-6, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 255/2013. Prin urmare, soluţiile jurisprudenţiale anterioare îşi vor păstra valabilitatea, motiv pentru care în cuprinsul lucrării prezentarea cazurilor de contestaţie în anulare o vom face prin raportare atât la practica anterioară intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, cât şi la cea ulterioară, în curs de formare.
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Cuvinte-cheie: contestaţie în anulare; motive de contestaţie în anulare; vechiul şi noul Cod de procedură penală; asemănări şi diferenţe; jurisprudenţă; critici.
Titlul lucrării în engleză: The Grounds for the Challenge for Annulment in light of the new Code of Criminal Procedure
Abstract: The challenge for annulment is not new to the Romanian legislation, as it was also regulated by the previous Code of Criminal Procedure in art. 386-392. In order to counter the lack of celerity of the criminal proceedings, the initiators of the New Code of Criminal Procedure explicitly intended to abandon the challenge for annulment as an extraordinary legal remedy, and regulate it among the ordinary legal remedies. Final criminal decisions could be disputed by means of a challenge for annulment, an ordinary legal remedy, in two situations: if the appeal court proceedings took place without lawful summoning of a party or if, although lawfully summoned, it was impossible for the party to be present and to notify the court of this impossibility (1), and if the defendant was convicted, even though there was evidence regarding the existence of a reason to end the criminal court proceedings (2). By Law no. 255/2013 for the application of the Code of Criminal Procedure, the legislator backtracked and regulated the challenge for annulment among the extraordinary legal remedies, expressly establishing nine reasons which can be invoked against a final criminal decision.
Thus, whereas the former legislation provided a total number of 5 grounds for the challenge for annulment, currently there are 9 such grounds. As previously stated, the project for the Code of Criminal Procedure initially provided only 2 grounds for the challenge for annulment, but as a consequence of the changes brought by Law no. 255/2013, 6 of the grounds provided for the appeal to the Supreme Court under art. 438 of the Criminal Code of Procedure were removed and inserted in art. 426 of the Criminal Code of Procedure among the grounds for the challenge for annulment. In addition to these, one more reason for the challenge for annulment was regulated, a reason which was also covered by the previous legislation in art. 386 (d) of the Criminal Code of Procedure.
In the explanatory note of Law no. 255/2013 it is explained that the reasons regarding procedural aspects were removed as reasons for the appeal to the Supreme Court and from the jurisdiction of the High Court of Cassation and Justice, and transformed into reasons for the challenge for annulment, according to the nature of this extraordinary legal remedy.
We notice that the reasons for the challenge for annulment previously regulated by the former Code of Criminal Procedure were maintained with slight changes, and to these the legislator added the reasons for quashing previously provided by art. 3859 (1) pt. 3-6 of the Code of Criminal Procedure 1968 and subsequently regulated, prior to the changes brought by Law no. 255/2013, as reasons for the appeal to the Supreme Court in art. 438 pt. 3-6. Thus, the previous (solutions in) case law will continue to be valid, which is the reason why in the present article we shall present the reasons for the challenge for annulment by reference to the case law prior to the entry into force of the New Code of Criminal Procedure, as well as to the subsequent case law, which is currently emerging.
In summary, final criminal decisions can be disputed by means of a challenge for annulment in the following cases: a) if the appeal court proceedings took place in the absence of the lawful summoning of a party or if, although lawfully summoned, it was impossible for the party to be present and to notify the court of this impossibility; b) if the defendant was convicted even though there was evidence regarding the existence of a reason to end the criminal court proceedings; c) if the ruling was delivered by a judicial panel different from the one that participated in the debates’ stage of the trial; d) if the court was not established according to the law or there was a case of incompatibility; e) if the court proceedings took place in the absence of the prosecutor or of the defendant, in the cases in which the presence was mandatory according to the law; f) if the court proceedings took place in the absence of the defense attorney, in the cases where legal assistance was mandatory according to the law; g) if the court hearing was not public, apart from the cases when the law provides otherwise; h) if the court did not proceed to hear the defendant who was present, if the hearing was possible according to the law; i) if there were two final decisions issued against a person for the same deed.
Keywords: challenge for annulment; legal grounds for the challenge for annulment; the former and the new Code of criminal procedure; similarities and differences; case law notes; critics.
